FRUMUSETE
Ca si soarele arzator al verii, frigul excesiv si vântul specific sezonului rece afecteaza structura firului de par, care devine aspru, uscat si deteriorat. Purtati accesorii care sa-l protejeze de ploaie sau ninsoare (esarfe, baticuri, palarii), insa nu le legati prea strâns, pentru a lasa parul sa respire. Nu iesiti afara cu parul umed, riscând astfel sa se despice sau sa se rupa foarte usor.
FORUM
Plictiseala la locul de munca
Simona Popa, Bucuresti: Va rog, dati-mi câteva sugestii pentru orele când ma plictisesc de moarte la munca. Am intrat pe toate site-urile posibile, am jucat, cred, toate jocurile, am vorbit pe mess cu toate prietenele. Ce sa fac sa-mi treaca mai usor timpul, pâna plec acasa?
Raspuns:
Daniela Cristoiu, Constanta: Eu sunt receptionera la un hotel. Daca in sezon abia mai pot respira, in extrasezon, nu am ce face. Efectiv stau pe scaun in fata calculatorului ore intregi sau ma mai uit la televizor. Si am tura de 12 ore. Foarte rar se intâmpla sa fiu deranjata de vreun client, care sa vrea o cazare serioasa. Noaptea este si mai crunt, pentru ca nu am la ce sa ma mai uit, nu am cu cine sa schimb câteva cuvinte. Sunt numai cu paznicul care, saracu’, este cam surd. Nu-mi ramâne decât sa citesc, dar ma cam ia somnul...
Decorarea ferestrelor GOSPODARESTI
Perdelele si draperiile trebuie sa intregeasca atmosfera locuintei si sa se incadreze perfect in decor. Ele ofera intimitate, ascunzând, in acelasi timp, si defectele din casa. In afara rolului de decor, perdelele asigura controlul luminii, protejeaza de razele ultraviolete vara si asigura controlul caldurii si a frigului. In alegerea lor trebuie sa tineti cont de mai multe criterii. Camerele cu o inaltime modesta sunt mai bine decorate cu perdele lungi, deoarece reusesc sa ofere un plus de inaltime. Perdelele scurte au efectul de largire a incintei. Puteti imbina perdeaua cu o draperie intr-o nuanta contrastanta, amplasând-o de o parte si de alta a ferestrei. Trebuie sa existe o armonie intre culoarea perdelelor si a draperiilor si nunta peretilor, tinându-se cont si de piesele de mobilier.