Tanarul de la Sportul Studentesc, care era p-atunci, prin '37-'38, Gica Popescu (nu omonimul sau de mai tarziu, supranumit „Baciul“), fost international de clasa, apoi presedinte al FRF si socru al unui remarcabil varf de atac petrolist, Mircea Dridea, nu rata nici un meci al marilor echipe antebelice: Venus, Unirea Tricolor, Rapid, CAO sau, mai ales, Ripensia Timisoara, avandu-l ca mare favorit pe Stefan Dobay, supranumit „calul“.

Desi abia fusese „lipit“, in 1938, la Nationala mare, care pregatea a doua participare a Romaniei la un Campionat Mondial, atunci cand venea marele derby dintre Venus Bucuresti - echipa de suflet a prestigiosului scriitor Camil Petrescu, patronata de prefectul Capitalei, Gavril Marinescu, zis Imparatul - si Ripensia Timisoara, Gica isi avea locul sau bine stabilit in tribuna stadionului de pe Splai... Refuza politicos invitatia veteranului Ghita Albu de a lua loc, si el, in spatiul rezervat juca- torilor si, indata ce arbitrul repartiza echipele in cele doua jumatati de teren, se strecura intr-un loc din spatele portii spre care urma sa atace Ripensia. De acolo vedea cel mai bine, prin plasa portii, galopurile vijelioase si suturile naprasnice ale celui cunoscut de toata lumea sub numele de „Calul“. Iar cand pursangele banatean se lansa in cursa spre poarta, in urechi ii rasuna strigatul tribunei: „Dobay, Dobay, Dobay!“.

Spaima portarilor

Din spatele portii, junioruluispectator terenul ii parea un ecran urias in al carui prim-plan astepta, intotdeauna cu infrigurare, sa apara idolul sau. De altfel, Gica isi notase intr-un carnet de amintiri, spicuit de marele jurnalist sportiv Ioan Chirila : „Intotdeauna cand joaca Ripensia stau in spatele portii adverse. Pentru ca vreau sa-l vad pe Dobay... Cand alearga spre poarta creste ca un cal de la cinematograf galopand spre sala, acoperind ecranul si intunecandu- l. Sau ca o locomotiva filmata cu un aparat culcat intre sine...Apoi, cand inchizi instinctiv ochii, vine sutul. Un sut de care mi-e teama. Sutul pentru care ma aflu in spatele portii“. In locul acela avea sa traiasca meciul Ripensiei care juca, pe „Venus“, cu FC Milan in Cupa Europei Centrale. La „Ripi“ n-avea cum sa lipseasca Dobay, cel mai grozav extrem stanga din tara. Cand se vorbea de „11“-le Ripensiei, lumea nu pornea, ca de obicei, de la portarul Pavlovici, ci de sus, din atac de la Dobay. Galeria Ripensiei, imensa si in Bucuresti, mai cu seama la un meci ca acela cu Milanul, intrase, pur si simplu, in delir : 1-0 Marcu... 2- 0 Marcu. Incredibil scor contra faimoasei echipe italiene. Dar de ce nu iesea la rampa Calul? N-a durat mult si, deodata, „ecranul“ la care se uita Gica Popescu a fost umplut de silueta lui, iar din stangul acestuia mingea a pornit ca o ghiulea perforand plasa portii Milanului si a ajuns, in tribuna, la picioarele lui Gica. A fost ca un traznet care pur si simplu l-a inmarmurit pe portarul italienilor, Diamanti: 3- 0 pentru Ripi! Un meci fabulos a fost si cel din 1935, impotriva lui Juventus Bucuresti. Cibi Braun, capitanul Juventusului, povestes te: „...In minutul 8, Ghita Ciolac l-a deschis splendid pe Dobay, iar Calul a pornit-o in galop. Dupa ce a scapat de Nicky Petrescu, de la vreo 10 metri sia expediat ghiuleaua spre poarta lui Enderffi. Ei bine, dragii mei, sutul acela n-a fost sut, ci un adevarat traznet! Mingea a spart plasa portii si a iesit afara. Eu ma aflam la 5-6 metri de Dobay si pot sa va spun, cu mana pe inima, ca toata viata mea nam mai intalnit o lovitura atat de puternica. Cand balonul a trecut prin plasa, a urmat un moment de tacere mormantala in tribune. Nimanui nu-i venea sa-si creada ochilor. Dupa ce arbitrul, trezit primul din reverie, a fluierat golul, tribunele au inceput sa aplaude cu frenezie.“

Legenda Dobay

E clar ca Dobay nu putea sa nu devina o legenda. Iar de la legenda la fabulatie distanta era de o generatie-doua. Cei care aflasera de el din povestile parintilor sau bunicilor infloreau cu fervoare faptele Calului din bataliile Ripensiei sau ale Nationalei anilor '30. Nascociri pe care „Pisti“ avea sa le auda cu urechile lui. Spre batranete, cand se afla la o cura, la Borsec, un microbist care habar n-avea ca sta de vorba chiar cu Calul, ii zicea: „Dom'le, ai auzit de Dobay? Stii dumneata cine a fost Doby?“ Si s-a pornit sa-i faca biografia : „A inceput sa joace fotbal la 11 ani la un liceu din Timisoara, mai intai ca portar, apoi la inaintare; la 13 ani era titular in echipa liceului, iar la 14 half-ul Unirii CFR. Halmos, l-a dus acolo, iar Condor si fratii Frech i-au facut rost de ghete in urma unei subscriptii. Dupa ce, in 1927, Unirea sa... unit cu Banatul, „Pisti“ avea sa joace alaturi de cunoscutii Ciolac, Deheleanu si fratii Chiroiu. In 1930 a aparut pe scena timisoreana si nationala, Ripensia, la care Dobay va juca vreo 10 ani, mai intai ca inter, apoi, sfatuit de antrenoruljuca tor Rudy Wetzer, ca extrema stanga, post a carui reteta n-o prea dibuia. Dar a invatat-o rapid de la vestitul „ospatar“ Subi Schwartz, care il servea...pe tava. Sutul lui a fost cel mai puternic care s-a vazut vreodata. O data a tras asa de tare ca mingea a perforat plasa portii lui ìIl Dio“ - marele goal-keeper al Venusului - si apoi a ajuns intrun plop unde a pus jos doua vrabii. Si alta data a tras asa de zdravan ca a omorat un portar si a ajuns la Tribunal...“. Exagerarile interlocutorului i-au starnit rasul atunci cand ajusese la momentul uciderii portarului. „Pisti“, dupa ce si-a declinat identitatea, avea sa-i demonteze simplu fabulatia : „Sa stii ca Dobay a culcat la pamant, cu sutul lui puternic, multi aparatori, a rupt si plase de porti, probabil cam putrezite, dar n-a ucis vreodata nici macar o vrabie, daramite un portar!“