Vicepresedintele CONPIROM si presedintele Asociatiei Patronale a Constructorilor - PATROCONS, Liviu Mandler considera ca in Romania, criza se manifesta mai mult la nivel psihologic si ca, desi in prezent bancile au limitat plasamentele in credite atat catre persoanele fizice, dar mai ales catre cele juridice, ele vor fi obligate sa reia activitatea de credite din ianuarie sau cel mult februarie, deoarece aceasta este activitatea de baza a unei institutii bancare.

ZIARUL UNU: Cum se vede criza din perspectiva federatiei patronale din constructii PATROCONS?

LIVIU MANDLER, presedinte PATROCONS si vicepresedinte CONPIROM: Aceasta criza despre care se stie ca isi are originile in problemele economiei Statelor Unite ale Americii si s-a extins apoi la unele tari din Europa, noi o traim in Romania mai mult la nivel psihologic. Desigur, daca ar fi sa facem haz de necaz, noi suntem in criza din 1948, am devenit specialisti in criza, dar de data aceasta, in opinia mea, este ca atunci cand, daca vecinii au o boala contagioasa automat te astepti sa te imbolnavesti si tu.

Se vorbeste foarte mult despre oprirea creditarii de catre banci din lipsa de lichiditati, din cauza crizei si asa mai departe. In primul rand, bancile din Romania sunt in procent de peste 90% banci cu capital strain. Acum, la sfarsit de an, cand se pregatesc de bilant si avand in vedere sperietoarea crizei mondiale, conducerile bancilor din tara noastra au preferat sa fie prudente, sa astepte reactia „bancilor mama“ si bugetele pentru 2009. Astfel, s-a ajuns la reducerea artificiala a plasamentelor in credite, atat catre persoane fizice, dar mai ales catre persoane juridice.

Cum s-a manifestat aceasta prudenta a bancilor in constructii?

Va repet, se asteapta bugetele de la bancile mama din strainatate, dar este impotriva oricarei logici ca institut iile bancare sa nu se deschida din nou spre creditare incepand din ianuarie sau cel mult februarie, deoarece institutia creditului este ratiunea de a fi a unei banci, este modul sau de a face profit. Domeniul constructiilor nu este deloc simplu. In primul rand, Romania are nevoie de investitii si constructii in infrastructura. Un exemplu la care se gandeste oricine atunci cand vorbim de infrastructura sunt drumurile mai bune si autostrazi noi, de care avem nevoie ca de aer. In schimb, marile investitii care s-au facut in constructii au fost in constructiile civile, in blocuri de apartamente, cartiere rezidentiale, in mall-uri, super sau hipermarket-uri. Marile bugete venite de la investitori straini, spre exemplu, au mers in primul rand in achizitionarea de terenuri si realizarea proiectelor pentru constructii civile. Aceste terenuri si proiecte s-au transformat apoi in garantii la banci pentru obtinerea finantarii necesare punerii in practica a acetor proiecte. Deja vorbim despre fonduri din bancile din Romania, nu mai vorbim despre fonduri atrase de peste granite. Desigur, exista si exceptii. Si daca vorbim despre banii bancilor din Romania, atunci prudenta acestora si limitarea creditarilor sau oprirea liniilor de credit de catre unele banci, cum au fost semnalate in multe cazuri (desi nu aparuse nicio schimbare la agentii economici respectivi care sa determine o astfel de masura) au condus la limitarea sau chiar stoparea dezvoltarii acestor proiecte. De aici, o reactie in lant la nivelul acestui domeniu si al industriilor orizontale. Nu trebuie insa uitat ca unele sectoare din constructii se restrang in mod natural la venirea iernii, este si acesta un factor care se adauga la limitarea resurselor financiare.

Care este adevarul, in opinia dumneavoastra, privind forta de munca din constructii si din industrie in general? Cum s-a ajuns de la deficit la disponibilizari, in constructii?

Deficitul nu avea cum sa dispara ca prin farmec. Deja, in Romania lucreaza nu mai putin de 10.000 de lucratori adusi pe contract din diferite tari exportatoare de forta de munca. De trei saptamani, numarul acestora a crescut la 15000 si nu putem sa credem ca mai era nevoie de acesti oameni daca aveau loc disponibilizari masive din randul muncitorilor romani. Este vorba de muncitori cu diverse calificari din state precum China, Vietnam, Thailanda, Filipine, Nepal, in general din tari asiatice. S-a vorbit, apoi, de intoarcerea in numar foarte mare a romanilor din strainatate, care ar conduce la cresterea somajului, pe langa disponibilizarile din tara. Noi nu avem, din pacate, asemenea semnale care, pentru noi ar insemna acoperirea deficitului de muncitori. Mai mult, suntem convinsi ca nici nu se vor intoarce in viitorul apropiat. Acolo castiga net in jur de 1500-1700 de euro lunar. Pentru a putea sa le asiguram noi asemenea venituri nete, ar trebui sa oferim salarii brute de 2500-2700 de euro, lucru care din nefericire este imposibil acum, in Romania. De fapt, cei care au plecat si-au facut viata acolo, au cumparat case, si-au adus rudele, iar copiii lor merg la scoala. Daca vor avea probleme cu locul de munca in constructii, vor gasi sa lucreze in alte domenii, asa cum s-a intamplat in Spania. In Peninsula Iberica domeniul constructiilor a inregistrat un regres, o incetinire a ritmului de dezvoltare inca din vara. Nu s-a intors nimeni. De fapt, numarul celor care au revenit este foarte mic deoarece s-au reorientat spre alte domenii, in principal spre agricultura. Dar autoritatile romane doresc sa ii aduca inapoi. Este firesc sa ne dorim asta, ar fi ideal sa putem sa le oferim conditiile necesare si sa vina acasa, dar trebuie sa fim realisti, probabil ca niciun guvern nu va putea face asta. In primul rind ca acesti oameni trimit acasa miliarde de euro. Se anunta noua miliarde pentru 2009. Pe de alta parte, cei 15000 de straini care au venit sa lucreze cu contracte in Romania platesc impozite aici, iar 60% din veniturile lor se cheltuiesc tot aici, pentru viata de zi cu zi. Asadar, ramanem, pana la proba contrarie, cu un deficit de aproximativ 27000 de lucratori in constructii si alte zeci de mii de muncitori calificati in restul industriilor din Romania.

Cum comentati atunci disponibilizarile anuntate de mai multe fabrici?

Se poate observa cu usurinta faptul ca au avut loc disponibilizari la uzine privatizate cu investitori straini, de obicei multinationale. Acestea au avut, de obicei, clauze contractuale care prevedeau mentinerea unui anumit numar de lucratori pentru inca un numar bun de ani. Iata ca acum li s-a oferit ocazia sa invoce o criza mondiala si sa faca niste disponibilizari pe care, din punctul lor de vedere, le-ar fi facut demult. Si se mai manifesta urmatorul fenomen. O fabrica de la care au fost trimisi in somaj 2500 de oameni se plangea ca nu are ce sa le dea sa lucreze si ca de fapt, nu ar vrea sa ii dea afara. „Dati-ne comenzi si ii pastram“, spun astfel de fabrici. Dar statul nu poate sa se comporte ca un director de marketing, sa gaseasca piata de desfacere pentru agentii economici privati. In orice caz, situatia actuala este una sensibila in primul rand din cauze psihologice. Am fost presedinte de banca si pot sa va spun ca aceste institutii pot fi, in anumite conjuncturi, vulnerabile la zvonuri si la crize inexistente.