Institutul Cultural Roman din Bucuresti a gazduit vinerea trecuta lansarea albumului „Farmecul discret al Bucurestilor“, cu fotografii de Dan Dinescu si text de Andrei Pippidi, prilej pentru organizatori sa invite mai multi specialisti la dezbaterea „Ce se va intampla cu vechile case ale Bucurestilor?“ si sa caute solutii pentru un oras mutilat de zelul dezvoltatorilor imobiliari.

Publicul numeros strans la ICR (adica in fosta Casa Malaxa de pa Aleea Alexandru) i-a ascultat vorbind pe istoricul Andrei Pippidi, autor al mai multor volume despre urbea lui Bucur, pe Stefan Andreescu, istoric de la Facultatea de Stiinte Politice din Bucuresti, pe Dan Mohanu, pictor restaurator, pe Ioana Beldiman, decan al Universitatii Na- tionale de Arta din Bucuresti, precum si pe Maria Berza, vicepres edinte ale Fundatiei „Pro Patrimoniu“, pe Stefan Vianu, lector la Universitatea Nationala de Arta si Urbanism „Ion Mincu“, si pe arhitectul Dan Marin.

Cladiri amenintate

Cu cat apar mai multe carti si albume despre oras, cu atat el dispare, adica devine altceva.. Cu cat suntem mai nostalgici, cu atat mai departe este spatiul idilic al Bucurestilor din albume si carti postale. Si tot ce putem face este sa protestam. Acestea sunt cele doua idei dominante ale serii, exprimate de toti invitatii, care, fara exceptie, au deplans soarta unui oras care i-a supravietuit „modernizarii totalitare“, dar care acum „dispare galopant“, cum avertiza Stefan Andreescu, intrebanduse care sunt pozitia si rolul Bisericii, institutia in care romanii au cea mai mare incredere. Despre falsul care domneste in noua arhitectura din Romania, realizata in ultimii ani in diverse scopuri, acelasi vorbitor a dat un exemplu mai mult decat relevant: parohul Bisericii Gheorghe din Harlau a comandat lespezi de mormant pentru voievozi raposati ce se odihnesc in alte parti, pentru ca astfel sa incurajeze pelerinajul la biserica lui si sa atraga credinciosii! Istoricul Andrei Pippidi, care lupta de mai multi ani impotriva dezastrului, nu s-a aratat deloc optimist, in absenta unei legislatii care sa mearga dincolo de interese materiale. A precizat ca protestul e singura cale, dar ca forta lui e mica. Si a amintit de cladirile amenintate in prezent: Scoala Centrala, creatie emblematica a arhitectului Ion Mincu, este in pericol, deoarece exista un proiect pentru construirea a trei zgarie-nori prin demolarea unui intreg front de case pe de Strada Icoanei, „gigantul“ ce se inalta pe locul casei unde s-a stins Vlahuta sau situat ia casei lui A.D. Xenopol, de pe Strada Ieremia Grigorescu. Ar mai fi de adaugat demolarea anexelor Palatului Stirbei de pe Calea Victoriei, cladire de ani buni in paragina, unde se planuieste construirea unui colos de 15 etaje.

Cauzele dezastrului

Constatand cu tristete si neputinta ca in fiecare zi mai dispare o casa din prima juma- tate a secolului trecut sau si mai veche, participantii au discutat despre cauzele dezastrului: legile prea permisive, greu de aplicat si dificil de folosit pentru sanctiuni, precaritatea institutionala, lipsa de educatie si „elanul barbar“, „incercarea de a salva aparent ele“ (cladiri restaurate prost, care au devenit surogate), „distrugerea prin schimbare“, cum mentiona Dan Mohanu, sef al Catedrei de Restaurare. Acelasi participant a amintit de fatade restituite din polistiren, de cladiri „cosmetizate strident“ in auriu, oranj sau albastru, de obsesia termopanelor, de eliminarea arhitecturii de interior si reconstituirea exteriorului. Este cazul Casei Millo de pe strada Berthelot, recent restaurata, care nu mai are nimic din arhitectura interioara, ci si-a pastrat doar „coaja“. In aceeasi situatie se afla centrul istoric, unde se vor reabilita doar infrastructura si cateva strazi. Dan Mohanu a subliniat ca nici acum nu avem o Carta a restaura rilor, iar Dan Marin a sintetizat situatia: „Se filozofeaza cam mult, dar se distruge si mai mult“. Raportul Comisiei Prezidentiale pentru Patrimoniu, ce isi propune simplificarea legislatiei, zace de luni bune la Comisia de Urbanism a Primariei Capitalei, a adaugat. De la Maria Berza, membra a acestei comisii, am aflat ca exista doua studii aprobate, care stabilesc mai multe categorii de cladiri de valoare: monumente istorice, cladiri care nu au acest statut, dar beneficiaza de acelasi regim de protectie si cladiri de valoare, dar care pot suferi unele modifica ri. Numai ca aici, la portile Orientului, nimeni nu se gra- beste, deci documentele asteapta in dulapurile Primariei. Tot Maria Berza invoca familiarizarea noastra cu dezastrul si neputinta de a reactiona ca a doua natura. In opinia lui Stefan Vianu, sursa acestei degradari este „barbaria interioara“, care inseamna si indiferenta fata de spatiul public, rezultata dintr-un individualism consumerist. Ei i s-ar adauga palida constiinta a apartenentei, pe care numai memoria colectiva o poate revigora.

____

Stim de ani ca „orasul e ca sub bombardament“, puncta Andrei Pippidi. „Ramanem iarasi noi intre noi“, lipsiti de calitatea de a trece la actiune, admirand in toate librariile zecile de volume despre „farmecul discret“ al unui oras ce ramane fara memorie, deci fara identitate. Protestul se face auzit din cand in cand, iar uneori se fac chiar valuri, precum in cazul Catedralei Sfantul Iosif. Totusi, comenta arhitectul Dan Marin, „daca discutia ar fi avut loc in timpul zilei, in timp ce noi am fi discutat aici despre patrimoniu, in oras s-ar fi distrus ceva“.

____

In ultimii ani, au existat cateva initiative de educare a publicului cu privire la spatiul public si la dimensiunea arhitecturala a vietii de zi cu zi. Oana Suciu, reprezentanta ICR, a anuntat la dezbaterea de vineri seara intentia de a organiza caravane educationale in tara in 2009.  Studentii de la Arhitectura au realizat si ei proiectul „Case care plang“, propunandu-si sa apere casele vechi din Bucuresti de furia demolatoare. Iar pentru pastrarea si restaurarea zonei Icoanei din Bucuresti s-a conceput Proiectul „Arthur Verona“, ce beneficiaza de sprijinul Ordinului Arhitectilor din Romania. Desi la discutia purtata la sediul ICR Andrei Pippidi remarca existenta unei „comunitati solidare“, evolutia starii de fapt din oras arata mai degraba inutilitatea acesteia in plan practic. „Putem atrage atentia autoritatilor, dar alegerile au trecut“, adauga istoricul. Vorbind despre Bucurestiul imortalizat in albumul lansat, Maria Berza incheia, totusi, cu un indemn: „Sa ne asumam enorma datorie de a pastra ce e in carte.“

Dana Ionescu