Nu curge sange. Nu explodeaza nimic. Nu se prabusesc cladiri. E doar o zi obisnuita dintr-un timp care nea luat-o inainte si ne traieste el pe noi. E povestea prescurtata a lumii noastre, cu lega turi care se fac si se desfac pe nesimtite, in care zidurile cad odata cu universuri intregi, dar inauntru. Piesa „Terorism“ a fratilor Presniakov, cei mai jucati dramaturgi rusi dupa Cehov, a fost o adevarata revelatie in 2003, pe scena Teatrului Royal Court de la Londra. Iar la noi, dupa ce a montat „In rolul victimei“, un alt text celebru al celor doi dramaturgi, la Teatrul Metropolis, Felix Alexa a montat acum „Terorism“, la Teatrul de Stat din Constanta.

Sase tablouri impecabil decupate, oameni ale caror existente se ciocnesc fara ca ei sa-si dea seama, vieti care se amesteca si se tulbura, o zi din viata lumii mari surprinsa in imagini din lumea mica din noi si de langa noi, o zi obisnuita...

Ca un raspuns peste ani la „Ulise“ al lui Joyce, „Terorismul“ lui Felix Alexa vorbeste despre apele tulburate ale lumii noastre, cu timpul care nu mai are rabdare, cu povestile ce se spun intotdeauna la persoanaI. In care se moare dinspre interior spre exterior. In care „terorismul“ e in noi. Un aeroport inchis din cauza unei amenintari teroriste. Oamenii asteapta (iar sugestia scenica este ca ar putea astepta acolo la infinit si ca sunt acolo dintotdeauna) sa ia un avion spre nicaieri. Si bomba „explodeaza“... Un pasager plictisit se intoarce acasa, unde isi gaseste sotia prinsa intr-un joc pervers cu amantul, si da drumul la gaze. In alta parte, in „camera de odihna“ a unei firme, o femeie se sinucide, apoi doi militari fac haz de niste imagini surprinse la locul unei explozii cumplite, provocate de gazele lasate deschise...

Dar montarea nu urmareste in primul rand sa puncteze inlantuirea intamplarilor, ci sa surprinda acel nivel comun unde pofta de violenta si disperarile cotidiene construiesc cea mai periculoasa si mai fina forma de terorism posibila. Nu firul epic este important, ci undele seismice pe care un suflet tulburat si insingurat le poate produce in lumea din jur. Fiecare act reverbereaza cumplit in ceilalti, fiecare gest personal capata implicatii majore asupra lumii intregi. Fiecare tablou, asa cum l-a gandit regizorul, este un univers in sine.

„Microbul“ lumii noastre

Un merit al lui Felix Alexa este felul in care coordoneaza echipa Teatrului din Constanta, mai putin obisnuita cu acest tip de montare. Impreuna cu Marius Bodochi, special invitat, trupa de la Constant a (Marian Adochitei, Laura Bilic, Diana Lupan, Lana Moscaliuc, Diana Cheregi, Iulian Enache) functioneaza bine.

Tragedia conceputa de regizor nu se mai raporteaza la universal, ci doar la lumea cea mare. Marele merit al regiei este acela ca nu forteaza limitele textului, ci pune in lumina subtil toate formele de instinct terorist care zac in omul secolului 21: terorismul exista pentru ca fiecare dintre noi l-a inventat.  De la stranietatea omului de afaceri din prima scena, la care instinctul spre violenta se iteste vag in spatele unei calme timiditati, la scena din dormitorul unde doi amanti se chinuiesc cu disperare sa se iubeasca si pana la discutia atroce dintre doua batrane care pun la cale, tricotand, o crima, Felix Alexa ridica val dupa val si lasa sa se vada, gol si nedeghizat, „microbul“ lumii noastre: insingurarea. De aici si pana la crima, de aici si pana la terorism, nu e de cat un pas.

Scena cel mai bine realizata este, probabil, cea a „Biroului“: angajatele unei companii trec pe rand in prim-plan, ca pe canapea freudiana, si-si dezvaluie micile sau marile taine... Proiectiile video, desigur, o moda in spatiul teatral contemporan, isi au aici justificarea perfecta. Sunt proiectii-oglinda ale lumii goale din interior.

Monica ANDRONESCU