In Marea Britanie a fost publicat recent un „Album de familie al Nasului“ in care apar fotografii inedite de la filmarile faimoasei trilogii „Nasul“, cea mai renumita productie despre mafie din istoria cinematografiei. Albumul este insotit de marturisirile fascinante ale lui Mario Puzo, autorul romanului „Nasul“, cel care a stat la baza trilogiei.

„Banii au reprezentat motivul pentru care am scris ‘Nasul’. Primul meu roman, ‘The Dark Arena’ (1955) a fost bine primit de critici si mi-a adus o suma destul de mare - 3500 de dolari. Asta m-a facut sa cred ca voi ajunge bogat si faimos. Insa cel de-al doilea roman, ‘The Fortunate Pilgrim’, aparut dupa zece ani, mi-a adus doar trei mii de dolari...ma prabuseam rapid. Am cerut un avans editorului meu pentru urmatoarea carte. A fost foarte galant, foarte amabil, foarte prietenos. Dupa care mi-a aratat usa. Un alt editor a remarcat ca daca in cartea mea apareau mai multe elemente despre mafie, aveam mai multe sanse sa vand mai bine“. Mario Puzo avea 45 de ani pe atunci si se saturase sa „fie artist“, relateaza cotidianul britanic Dailymail. Era inglodat in datorii, avand bani de dat tuturor, rudelor, bancilor sau prietenilor. Capituland, scriitorul a vorbit cu editorii, carora le-a promis ca va scrie o carte despre mafie, numai daca ii vor da ceva bani avans. „Mi s-a spus ca nu vad nici un ban daca nu dau o suta de pagini macar. Am scris un rezumat de zece pagini. Mi-au aratat usa din nou. Stiam ca nu voi mai scrie niciodata o carte, daca aceasta nu va fi un succes. Presiunea economica si psihologica era prea mare. Nu aveam nici o indoiala ca as putea sa scot un roman comercial, un bestseller, daca as fi vrut. Toti prietenii mei, familia, creditorii si chiar copiii mei mi-au spus ori sa ma opresc, ori sa tac“.

Au trecut lunile, timp in care Puzo a colaborat la diverse reviste, dupa care un prieten i-a aranjat o intalnire cu cei de la editura „GP Putnam’s Sons“.

Incantati de povestile sale despre mafie, editorii i-au dat un avans pentru un roman de cinci mii de dolari. „Evident ca imediat ce am pus mana pe bani nu am mai lucrat la nici o carte. Adevarul e ca nici nu voiam sa scriu nici o carte „Nasul“.

A durat trei ani s-o termin. Mi-e rusine sa recunosc ca tot volumul l-am scris numai din cercetari. Nu am cunoscut niciodata un mafiot adevarat. Cunosteam lumea jocurilor de noroc destul de bine, insa doar atat“, a recunoscut Puzo, povestind ca nimeni nu-l credea ca nu a facut parte din mafie sau ca nu ar fi fost consilierul unui Don. Se auzea chiar ca mafia l-ar fi platit pe autor cu un milion de dolari pentru a scrie o carte care sa le faca reclama.

Vanzarea

 „In sfarsit, am terminat ‘Nasul’ in iulie 1968 pentru ca aveam nevoie de restul de bani, 1.200 de dolari, pentru a-mi duce sotia si copiii intr-o calatorie prin Europa. Sotia mea nu-si vazuse familia de 20 de ani si i-am promis ca o voi duce acasa in acel an.

 Am plecat si i-am spus editorului meu sa nu arate manuscrisul nimanui pentru ca mai trebuia sa fac mici modificari. Cand m-am intors, aveam datorii de opt mii de dolari, dar nu imi faceam probleme, la urma urmei vindeam casa sau mergeam la inchisoare. Scriitori mult mai mari decat mine facusera inchisoare.... asa ca eu ce aveam?! M-am dus sa-mi vad agentul literar, Candida Donadio. Speram ca ea ma va salva sau ca imi va platit daca e nevoie, cautiunea. Donadio m-a informat ca editorul meu tocmai refuzase 370.000 de dolari ca sa vanda drepturile de autor ale cartii mele. L-am sunat pe editor, care mi-a spus ca nu vinde drepturile decat cu 410.000 de dolari (400.000 insemnand un fel de record). Oricum, aveam incredere deplina intr-un om care poate refuza 375.000 de dolari. Pana la urma, intr-adevar, pretul final a fost cel spus de el. Am sunat-o pe mama care nu ma intelegea prea bine, ea crezand ca este vorba despre 40.000 de dolari. Am incercat s-o conving, insa nu stiu ce a inteles, i-am spus de trei ori iar in final ea mi-a soptit „sa nu mai spui la nimeni“. Se circula ingrozitor, am reusit abia dupa doua ore sa ajung acasa. Am intrat, sotia mea motaia, iar eu i-am soptit la ureche ‘draga mea, nu o sa mai avem niciodata probleme cu banii. Tocmai mi-am vandut cartea pentru 410.000 de dolari’. Mi-a zambit si s-a culcat la loc. Deja ma enervam. Nimeni nu ma baga in seama.

A aparut sora mea, care mi-a spus ca ‘a sunat mama si mi-a zis ca ai vandut cartea pentru 40 de mii de dolari’.

Mama ma exaspera. Cei 80 de ani ai ei nu erau o scuza. Pana la urma am obtinut reactia pe care o doream dupa ce au inteles toti despre ce suma e vorba. Insa am descoperit curand ca am facut o mare greseala. Paramount mi-a propus pentru 12.500 de dolari ecranizarea cartii si, desi toti ma sfatuiau sa refuz, am acceptat pentru ca aveam din nou mare nevoie de bani“.

Johnny Fontane

„Pana sa inceapa filmarile, intre timp, am avut ceva aventuri, dintre care cea mai interesanta cu Frank Sinatra, un tip care era idolul meu“. In carte apare un cantaret numit Johnny Fontane si foarte multa lume a crezut ca este vorba despre Sinatra. Pana sa fie publicat volumul, editura a primit o scrisoare de la avocatii lui Sinatra care cereau sa vada manuscrisul. Au fost refuzati.

In orice caz, in ceea ce priveste filmul, cei de la Paramount au fost foarte ingrijorati de incident si pana nu s-au asigurat ca acel Fontane e un amanunt minor in poveste, nu au acceptat ideea. „In cartea mea, eu am creat personajul respectiv cu drag, simpatizam stilul sau de viata si iesirile sale. Eu credeam ca surprind astfel inocenta marilor staruri, disperarea lor in fata vietii ingrate pe care o duc uneori si anturajul acestora. Mi-am dat seama ca daca Sinatra crede ca este vorba despre el, nu o sa-i placa personajul, nici cartea nici de mine. Unii au incercat sa ne aduca fata in fata pe Sinatra si pe mine. Insa nici unul dintre noi nu tinea neaparat. Eram o data intr-un bar si m-a intrebat cineva daca vreau sa-l cunosc pe Sinatra, iar eu i-am raspuns ca daca Frank nu are nimic impotriva, eu vreau. Frank a avut ceva impotriva. Un an mai tarziu, am fost invitat la o petrecere data de un faimos milionar.

Eu stateam la bar, iar Sinatra era la o masa. Gazda m-a intrebat daca vreau sa-l cunosc pe Sinatra, eu i-am raspuns ca nu vreau. Insa el a insistat si m-a dus spre masa acestuia. In fata mea, tocmai se intalnisera John Wayne si Frank Sinatra si se salutau.

Aratau amandoi extraordinar. Lam prevenit ca nu va fi o idee buna, insa el tot insista. Am ajuns la masa lui Sinatra, milionarul nea facut cunostinta, insa Frank nu isi ridica privirea din farfurie. „Iti prezint un bun prieten de-al meu, Mario Puzo“ a spus milionarul. „Nu cred“, a raspuns si Sinatra impasibil. Replica m-a facut sa ma intorc pe calcaie sa plec, cand am auzit scuze peste scuze, insa nu mie, ci lui Frank. Milionarul mai avea putin si plangea: „Frank, Dumnezeule, imi cer scuze... nu am stiut, Frank, imi pare rau“. Si atunci am avut ocazia sa aud vocea lui Sinatra, insa acea voce fermeca toare din cantece, consolandu- l pe milionarul devastat: „Nu este vina ta, nu iti mai face probleme“.

Am fugit toata viata mea de certuri, insa acum m-am intors si i-am spus ca nu a fost ideea mea. In momentul ala s-a intamplat ceva uluitor, Sinatra a inteles complet gresit, credea ca imi cer scuze pentru personajul meu din carte, Johnny Fontane.

Aproape amabil m-a intrebat: „Cine ti-a zis sa introduci asta in cartea ta, editorul?“ Iar eu, uluit de intorsatura pe care o luasera lucrurile l-am lamurit ca de fapt ma referisem la faptul ca i-am fost prezentat... timpul e milostiv si ne face sa uitam lucrurile si umilintele ce au urmat atunci. Sinatra a inceput sa ma insulte in toate felurile, m-a facut proxenet si mi-a strigat ca, daca nu ar fi fost mult mai in tanar decat mine, m-ar fi snopit in bataie. Am tacut si m-am indreptat spre iesire, iar Sinatra a strigat dupa mine ceva de genul „asa, taci si inghite“.

Reclama cu orice pret

In ceea ce priveste filmul, Puzo isi mai aminteste ca „liga italianoamericana incepuse sa comenteze. Producatorul, Al Ruddy, le-a promis ca o sa scoata toate referirile la mafie din scenariu pentru a pastra onoarea italienilor intacta. Liga a promis ca va colabora cu el la realizarea filmului. Insa a doua zi, cotidianul New York Times a pus povestea pe prima pagina si chiar au avut un editorial in care isi exprima indignarea in ceea priveste „cenzura“. Oricum, Ruddy a fost hot, pentru ca oricum cuvantul „mafie“ nu aparea de la inceput in scenariu“. „Albumul de Familie Nasul“ va fi expus la Hamiltons Gallery, Londra, din 25 februarie si pana in 28 martie 2009.

Sriri pe scurt

„Nasul“ a ajuns in scurta vreme cea mai bine vanduta carte din SUA: 69 de saptamani pe lista bestseller-urilor din New York Times si pe locul I in Anglia, Franta, Germania si alte tari; A fost tradusa in peste 20 de limbi; In ceea ce priveste ecranizarea romanului, Mario Puzo il dorea pe Brando in rolul „Nasului“, insa nu stia ce se va decide: „in prima conferinta cu Paramount am auzit numai cuvinte mari; Acest film va salva compania...este o mare capodopera... afirmatii care ma faceau sa ma simt important si care ma determinau sa lucrez de doua ori mai mult...l-am sugerat pe Marlon Brando pentru rol, au fost draguti cu mine, dar clar miau scazut ‘actiunile’ cu propunerea mea; Producatorul Al Ruddy l-a sugerat pe Robert Redford pentru rolul lui Michael si astfel a pierdut si el 50% ‘din actiuni’ in fata celor de la Paramount. Nu se gasise nici un regizor in acel punct;In august 1970 scenariul era gata si incepusera sa caute un regizor; Regizorul Francis Ford Coppola a fost ales sa fie regizorul peliculei; Cativa regizori faimosi refuzasera sa faca filmul, pentru ca „jignea constiinta sociala si pentru ca glorifica Mafia si criminalii“;Puzo povesteste ca, in opinia sa, cei de la studio l-au ales pe Coppola ca era un copil (avea in jur de 30 de ani) si pentru ca regizase pana atunci doua filme care fusesera considerate esecuri financiare si deci putea fi manipulat; In sfarsit, se adunase toata echipa, staruri, agenti, producatori, compozitori; Ramasese doar dilema cine va juca rolul Nasului. Dupa indelungi negocieri si discutii, pana la urma a fost ales Brando;Nu erau multi care erau de acord cu el, mai ales ca avea reputatia unui actor dificil, care creeaza probleme;Nu a fost insa cazul; Pentru rolul lui Michael au avut loc nenumarate auditii la care a participat si Al Pacino, pe care nimeni nul vazuse jucand in filme; Desi nimanui nu i se parea ca acesta ar fi un mare actor, Coppola insista si se contrazicea cu toti ca are dreptate;Timpul i-a demonstrat ca a avut. Filmul a fost lansat in 1972, iar Mario Puzo a murit in 1999, la varsta de 78 de ani; Anul acesta, fiul sau, Anthony, a dat in judecata Paramount Pictures, reclamand faptul ca studiourile nu i-au platit drepturile de autor din veniturile obtinute dintr-un joc video ce are la baza romanul si celebra trilogie. Anthony Puzo sustine ca oricum tatal sau a primit extrem de putini bani de la Paramount.

Monica BICA